De ce nu mai merge Ion cu trenul

„Mamă ce snob e ăsta, de când şi-a tras permis nu mai merge cu trenul, că e prea de plebei”.

Nu. Am mers destul de mult cu trenul în decursul ultimilor trei ani, a făcut CFR un profit destul de frumos pe seama mea. Pot să zic chiar că am tot dreptul să mă fi săturat să merg cu trenuri care mai mult stau decât se deplasează. De curând m-am întors de la ultima mea naţională de matematică, la Oradea (oraşul „cu mai mulţi unguri decât câini” mi-a făcut o impresie mai mult decât plăcută). Am aflat că, nici la dus, nici la întors, nu avem cuşete, deşi drumul durează mai bine de 12 ore. Asta e, suportăm. La dus a fost cum a fost, cu toate că, prin Ardeal, distanţele sunt mult mai mari decât par pe hartă. Sau se mişcă trenul mai încet. Ei, dar la întors a fost moarte de om.

Cum mergea trenul şi discutam noi despre ideologie şi istorie, despre cum şi-a luat-o Hitler prin Rusia, vedem că, deodată, trenul se dă cu spatele în mijlocul necunoscutului. Tragem repede concluzia că trece alt tren pe acolo şi tre’ să îi facem loc… dar ne trage în gară, trece alt tren din sensul nostru şi noi stăm în continuare. După încă ceva timp, aflăm că locomotiva e defectă şi n-are putere să urce dealul… şi trebuie să stăm o oră jumate ca să aducă alta de la Oradea. Ce fericire. Mai ales pentru unul ca mine, cu o măsea care durea şi cu ceva febră. Am rămas să facem haz de necaz. După ce s-a pus trenul în mişcare, ne-am tot chinuit să dormim, gândindu-ne că a zis naşul că o să recuperăm de la Cluj încolo şi nu ne vom pierde legătura de la Bucureşti (între trenuri era cam o oră jumate de stat în gară). Am avut, cât de cât, iluzia asta, până am ajuns pe Valea Prahovei. Unde, dacă nu stătea pur şi simplu degeaba în mijlocul pustiului, se mişca… să folosesc o expresie „argotică”… cu viteza melcului mort. Mă rog, ideea era că ne-am pierdut speranţele să mai prindem legătura imediat ce am constatat că pe Braşov-Ploieşti se fac vreo 3 ore pe puţin. 107 kilometri în 3 ore şi, facem calculul, vin cam 35 de kilometri pe oră. Mult mai încet decât trenurile de acum 80 de ani.

La Ploieşti voiam să prindem aceeaşi legătură, care – surpriză! – avea întârziere 45 de minute (fix cam cât făcea de la Bucureşti la Ploieşti). Până la urmă am ajuns la timp, da’ fiindcă a prins proful un tren care ne ducea în direcţia potrivită, şi stau şi mă gândesc: prin alte ţări, nu e o lege care prevede ca, la întârzieri ale trenurilor peste o oră, să fie despăgubit clientul? Mie aşa mi se pare normal. Să se modernizeze CFR-ul de frică să nu dea bani la clienţi.

Stai, mi-am amintit unde trăiesc.

Anunțuri

~ de Ion pe Aprilie 25, 2011.

2 răspunsuri to “De ce nu mai merge Ion cu trenul”

  1. Sa imi amintesc ca Andy se speria ca incercam sa urcam dealul,apoi dam cu spatele,apoi iar incercam faza cu dealul,apoi iar dam cu spatele,si ca am stationat mai mult decat am mers(am stat cam 5 ore jumate).In fine,trenurile nu sunt ceva bun in Romania,dar nici macar normal?In orica caz,sa nu uitam ca era sa pierdem TOATE mijloacele de transport in comun(tren autobuz,etc.).De fapt,am pierdut un autobuz.Si cred ca toata impresia lasata de Oradea este data de faza cu tiganusul…aia merita.

  2. Mie mi s-a părut mai interesant celălalt ţigănuş, care mi-a cerut ceva pe ungureşte. I-am zis „Dacă îmi zici ceva pe româneşte îţi dau.” Nu mi-a zis.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: