Analfabetizarea românilor

Eu cam în 2 luni am un bacalaureat de dat. La matematică nu îmi fac probleme, fiindcă stăpânesc bine materia. La informatică nu îmi fac probleme, pentru că am făcut multe exerciţii. Fireşte, îmi fac probleme la limba şi literatura română, pentru că e enorm de multă materie, şi foarte multă barbologie de făcut la un asemenea examen. Dar nu vreau să scriu despre cât e de greu şi naşpa bacul dacă eşti la mate-info.

Fac eu cum fac şi îmi vărs iar frustrările pe blog. De altfel, mi-am propus să nu mai fac asta. Sunt un tip destul de calm (nu calmul întruchipat, dar am muncit oleacă să nu îmi mai sară ţandăra instant), şi nu mă enervez prea des. Dar, ca toţi oamenii, am câteva chestii care mă râcâie prin interiorul craniului, şi nu e o senzaţie foarte plăcută. Una dintre chestiile astea, sau, mă rog, unele, sunt greşelile de ortografie. Subliniez, de ortografie: înţeleg când o persoană spune multe lucruri deodată şi, la un moment dat, se încurcă şi prestează un dezacord. Oameni suntem, nu calculatoare. Dar mă enervează la culme când văd pe câte unul care scrie „nu fii rău”, „fi corect”, „numi mai spune cum să scriu” sau „mi-e mie foame”. Aşa, instant mă enervez. Şi am început să observ că nu e un trend numai prin rândul elevilor de liceu; şi oameni mari, de la care ai avea şi aşteptări mai mari, fac aceleaşi greşeli penibile.

Oarecum, îi înţeleg: noţiunile astea de ortografie şi gramatică se fac la gimnaziu, la liceu se pune accent pe comentarii literare lungi, la care trebuie să scrii mult, chiar dacă ideile nu ocupă mai mult de o pagină (şi chiar mi-e ruşine că am început să stăpânesc „arta bătutului câmpilor”). Şi dacă tot nu-ţi mai cere nimic, cui îi mai pasă de o cratimă? Mai ales că, în momentul în care cineva îţi zice „bă, nu mai face aşa”, poţi să i-o trânteşti simplu „contează ce vreau să zic, nu cum o zic” sau „scriu cum vreau eu”. Fir-ar al dracu, ştie el să pună o cratimă şi se dă mare deştept.

Aş putea să o pun pe seama educaţiei, a părinţilor mai preocupaţi „să nu-i lipsească nimic lu ăla micu” decât de educaţia plodului, a programei şcolare care, începând cu clasa a noua, nu mai dă doi lei pe cum scrie cineva, ci mai degrabă pe cât, sau a tupeului de neam prost înnăscut la unii, dobândit la alţii, dar mă mulţumesc să întreb: mai e cineva care se simte la fel ca mine (apropo de subiectul ăsta, zic) pe lumea asta?

Anunțuri

~ de Ion pe Mai 1, 2011.

6 răspunsuri to “Analfabetizarea românilor”

  1. Sa iti vand un pont.Exista o lege a naturii care spune ca doua chestii identice nu se suporta(sa nu facem confuzie intre asemanare si echivalenta).Sau traiesc cu impresia(ori lasa impresia) ca se suporta.La fel este si pe mess:plebea,adica prostii care discuta unii cu altii cu „cmf”,”bn,”uh?”,si cred ca le convine,dar se mira(si apreciaza in sinea lor),si lenesii,care nu suporta chestiile de genul „miai lasat aq 5min un buzz?”,dar se complac in aceeasi situatie.Si mai este si acel 1% care tine cont cat de cat de limba romana.Asa este,abrevierile pot fi de inteles,dar nu chiar si dezacordurile.

  2. Voiam sa spun ca se mira si apreciaza pe cei care scriu corect(scuze,am uitat sa termin acea idee in comentariul anterior si nu as vrea sa se inteleaga altceva)

  3. Eu (uneori) mai fac mişto pe tema asta, folosind câte un „cmf”, un „bn”, un „esty supy” chiar… dar încă trăiesc cu teama că eu fac pe prostul, da’ să nu cumva să rămân aşa…
    Singura abreviere pe care o folosesc curent (în afară de „lol” – un viciu al meu) e „k”… dar nu pentru „ca” sau „cu”, ci pentru „ok”.

  4. Eu chiar am avut multe discutii , in special cu colegii, pe tema asta. Ma exaspera cand ii vedeam scriind in halul ala si de multe ori le atrageam atentia, scriind dedesubt forma corecta. La inceput, ma consolam cu ideea ca toate greselile nu erau facute din nestiinta ,ci pur si simplu din graba sau dorinta de a spune cat mai multe in cat mai putin timp. Dar am fost dezamagita sa constat ca unii, nici macar nu-si constientizau exprimarea incoerenta. Am renuntat in cele din urma sa mai incerc, inchideam ochii si parca ma jenam eu ca nu s-a lipit nimic de ei de la nicio ora de romana. Si cel mai rau e cand vezi astfel de greseli la o persoana pe care o apreciai sau pentru care aveai o oarecare simpatie. Nu stiu, cel putin mie, mi se intampla ca apoi sa n-o mai pot privi la fel. Plus ca mi s-a reprosat ca eu gresesc, ca nu ma adaptez si nu ma supun majoritatii , ca si pe mess scriu ca la scoala sau ca vreau eu sa contrastez niste cunostinte de gramatica, elementare , de altfel. Dureros e ca din ce in ce , tot mai multi sunt asa.

  5. Greşeşti dintr-un singur motiv: e foarte frumos să scrii corect, e bine să atragi atenţia unui om care a greşit, dar e greşit să îi bagi faptul că ştii cum se scrie / vorbeşte pe gâtul altora.

    • De acord, dar nu asta am facut sau am urmarit. Dimpotriva. Spuneam ca am renuntat tocmai ca sa nu se interpreteze asa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: