Cum e cu popii

Nu ştiu ce m-a trăznit să scriu despre popi. Dar, zic, dacă tot m-am gândit, hai să şi scriu. Nu sunt ateu. Mi se par chiar penibili ateii care se bat cu pumnii în piept că sunt cei mai deştepţi oameni şi că toţi credincioşii sunt proşti. Mai ales în condiţiile în care, să fim serioşi, nici eu, nici ei, nu putem să demonstrăm nimic. În parte şi pentru că nu am întâlnit un asemenea ateu care să fie, cu adevărat, deştept. Pe de altă parte, încep să le înţeleg decizia şi teoria că religia este o formă de manipulare. Pentru că asta văd şi eu, şi din acelaşi motiv, chiar dacă nu-mi reneg credinţa, mi-am format o antipatie foarte puternică faţă de tagma popilor. Nu vreau să generalizez: am întâlnit câţiva preoţi adevăraţi la viaţa mea, preoţi care şi acum mă uimesc cu iuţeala minţii şi cu gândirea lor. Dar am întâlnit suficient de mulţi care, prin discursul lor, prin ideile pe care le propagă, se chinuie să îţi închidă mintea. Unii cărora le poţi demonstra că greşesc, şi care, după aceea, îşi răstălmăcesc vorbele să pară că au avut dreptate de la bun început.

Eu sunt un laic. Şi sunt de părere că statul trebuie separat de instituţia bisericii. Astfel, nu se mai pune problema intereselor unor culte şi favoritismelor; nu se mai pune problema că Biserica şi-a făcut spălătorie, deşi este scutită de impozite. Din punct de vedere economic, este mai natural. Şi mai e şi subiectul religiei în şcoli: foarte sincer, eu n-am nimic împotriva orei de religie. Religia mi se pare un domeniu major al culturii, oricum ai da-o. Am ce am cu felul în care este organizată ora: nu-mi convine nici să se chinuie un popă închis la minte să ne îndoctrineze cu superioritatea ortodoxiei, nici să ne citească un preot paranoic despre teorii ale conspiraţiei din reviste despre care habar n-aveai că există. Nu, la ora de religie, chiar şi cu un preot ortodox, este cinstit să înveţi despre filosofia din spatele unei religii, o comparaţie cu filosofiile altor religii, chiar şi o lecţie despre morala propusă. Poate pe la ciclul primar povestiri despre viaţa lui Iisus, care, să recunoaştem, sunt chestiuni de morală, nu de îndoctrinare.

Şi aici ajungem la altă problemă: până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii. Mi se par rari popii care au har, şi tot mai des popii care se chinuie să profite, ducând instituţia bisericii într-o structură mafiotă. Îţi dai seama că eu, credincios cu un pic mai multă minte decât baba care se duce la Biserică să bârfească cu ţaţa Floarea de peste drum, mă enervez instant când aud de aşa ceva. Mâine-poimâine, ne trezim ca în Evul Mediu, să ne plătim iertarea păcatelor. Şi o să ajungem să se despartă facţiuni protestante şi din ortodoxia noastră. Şi vreau să ştiu şi eu un lucru: este corect, din punct de vedere moral, ca un preot să ceară bani contra serviciilor spirituale prestate? Mie nu mi se pare.

Anunțuri

~ de Ion pe Iunie 4, 2011.

8 răspunsuri to “Cum e cu popii”

  1. Au. Ma doare, Ioane, zau daca nu :)) In primul rand ca tin minte un articol similar de acum…cat, 2 ani? Cam asa. Bine, pe langa problemele materiale pe care le ridici (corect, desi nu vad scopul nici acum, ziceai acelasi lucru si mai demult), ma declar din nou dezamagit de termenii in care gandesti teoria. Ca sa te lamuresc – „superioritatea” ortodoxiei, desi poate parea pretentioasa, tine cont ca se bazeaza pe un pricipiu solid – pastrarea traditiei si a invataturilor teologice originale (cu eventuale explicatii si interpretari). Acum spune-mi, daca tii cont de erorile de judecata umana, ai avea mai multa incredere intr-o doctrina modificata sau in cea care s-a straduit sa pastreze invatatura initiala? Corect ca ar fi bine sa inveti despre filosofia din spatele unei religii – ce te opreste sa faci asta in timpul liber, totusi? Mai ales ca stiu despre cine vorbesti; omul ti-ar fi permis sa faci orice voiai tu in ora cata vreme nu-l deranjai prea tare. Puneai mana pe ceva material despre filosofia crestina si daca nu intelegeai ceva intrebai (macar isi mai amintea si el ca mai exista si chestiuni mai serioase decat conspiratiile 🙂 ). Ca sa te lamuresti de ce tronul papal este si astazi in ilegitimitate, iti recomand sa citesti din istoria Imperiului Bizantin, sa vezi ce-a fost in secolul VIII cu acea criza si de ce. Ah, si cat priveste ipoteza desprinderii unor factiuni protestante din ortodoxie, mi-e greu sa cred, asta li s-a intamplat catolicilor in mare parte din cauza societatilor biblice. Cauta si vei gasi incercarile papale de interzicere a Bibliei. Stiau ei ce va urma sa se intample, dar n-au mai putut opri asta nici macar in felul asta. Pana si cei instruiti erau supusi erorilor de judecata in ceea ce priveste scripturile. „Crede si nu cerceta” e o vorba foarte inteleapta, Ioane, nu toata lumea poate sa inteleaga ce trebuie din urma unei cercetari, dar toata lumea poate sa creada. Si daca tu te incapatanezi totusi, cerceteaza si ai mare grija ce gasesti…

  2. La un moment dat, în timp ce scriam, m-am oprit şi m-am întrebat „eu de ce naiba scriu chestia asta?”. Apoi, da, sunt de acord că păstrarea tradiţiei şi a învăţăturilor originale / originare sunt unul dintre cele mai mari atuuri ale ortodoxiei, dar cred că şi musulmanii fac cam acelaşi lucru, şi m-am plictisit să văd popi care îi denunţă. Apoi, nu mă opreşte nimeni să fac asta în timpul liber, eu vorbesc de un principiu aici, de cum ar trebui să fie organizată ora de către stat, nu mă iau, neapărat de personaj, mai ales că, în mare, chiar îmi vedeam de treabă la ora lui. Spunea cineva acum mult timp că liceul îţi formează cultura generală; vin aici cu argumentul: dacă tot învăţăm despre reformele implementate de domnii fanarioţi (şi nu şi despre cum şi-au luat bătaie ungurii de la noi în 1919), n-ar strica să facem şi cultură religioasă în liceu.
    Presupun că întrebarea ta, cu încrederea în doctrina în care s-au străduit să păstreze învăţătura iniţială, este una retorică, răspunsul meu este evident.
    Îţi admir memoria. 😀

  3. Asta cu musulmanii i-o spui unui om al carui coleg de camera este arab, daca nu stiai 😛 Si in principiu Qur’an-ul lor il introduc in ecuatie pe Muhammad, il reduc pe Iisus Hristos la un simplu profet si in rest pastreaza in linii mari istoria asa cum o stim si noi. Dar o sa gasesti adaugate episoade ciudate (exemplu: Fecioara Maria nu naste intr-o iesle si scutura un curmal inainte sa nasca, din care pica fructe ca sa poata manca)… Si, bineinteles, o dogma diferita nu doar din cauza asta.

  4. Scuze, *introduce si *reduce 🙂

  5. Excelent!

  6. http://xkcd.com/774/
    Sau așa

  7. Ioane, te-ai maturizat. Am ajuns sa te cunosc pe net.
    Sper sa ne vedem cat mai repede. Sunt mandru de tine.

    Stanica,… Cudalbi, Galati, Moldova, Romania

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: