Nostalgii

Scriu de pe undeva de la mare, din Mangalia. Ieri, trecând pe lângă o anumită terasă din Saturn (staţiunea), terasă unde, acum câţiva ani, citeam ziare cu tata, mă luă o melancolie atât de tipică jumătăţii mele moldoveneşti. De fapt, dacă stau să mă gândesc, acolo am băut anul trecut o bere cu Mircea, venit de la Constanţa să mă ajute cu un ubuntu stricat. Am avut norocul de a fi mers în fiecare an la mare, cu părinţii sau nu. Şi, mergând în Saturn în aproape fiecare an, am ajuns să cunosc zona ca-n palmă. Sau aşa mi se părea, pentru că toate hotelurile în care am stat eu cândva, de o stea fiind, acum sunt modernizate, unele au mai multe stele, unul mai rămâne doar să fie demolat. Dar rămâne unul dintre locurile unde am copilărit. Acum, după ceva ani, studiez micile diferenţe… mare parte dintre… locurile copilăriei mele, să zic aşa, acum au crescut şi s-au modernizat. Hotelul Mangalia, cândva încadrat cu neon verde şi albastru, acum se cheamă Paradiso (sau Paradisio, habar n-am), şi nu mai e verde, e rozaliu… şi nu mai are neoanele care îl făceau vizibil tocmai din Venus.

Mno, la terasa aia de lângă plaja Diana, de dinainte de 2000 până în 2006 se făceau mici. Şi se vindeau cu 8 mii bucata. Bine, e de înţeles de ce erau 8 mii bucata: din acelaşi motiv pentru care atunci când vreau să comand mici, întreb „cum faceţi micii?” (întâmplător, nu mi-a răspuns nimeni până acum cu ceva de genul mai mari/mai mici). Ăia chiar erau mici, şi foarte bine făcuţi. Şi nici nu trebuia să aştepţi, că aveau grătarul plin. Şi cumpăram noi mici en-gros. Tot prin Saturn, acum vreo 10 ani, descopeream kebapul. Adică, pentru cei născuţi după 2000 ( 🙂 ), un fel de şaorma la chiflă. Era un ins care făcea un kebap foarte bun, era 20 de mii unul, în condiţiile în care în alte locuri era 30-40. Deci, s-ar putea zice că sunt un şaormist din vechea gardă. Sau, mai de curând, la Venus era o plăcintărie unde presta un om din clasa muncitoare, după aspect, şi făcea nişte gogoşi foarte bune. Poate un pic cam uleioase, dar mereu îmi luam una cu brânză sărată şi una cu ciocolată ca desert. Şi erau convenabile, 1 leu jumate – 2 bucata. Dar au dispărut şi anul trecut. Măcar sfânta plăcintă dobrogeană cu brânză, rotundă, a rămas la fel, şi în fiecare an iau măcar una.

Cu micăria ieftină mi-am mai amintit şi ce însemnau banii mai demult. Ca să nu ziceţi că scriu doar despre mâncare. Pe vremea când mă dădeam cu bicicleta… de fapt, când eram mai mic, eram un mare fan al tuturor chestiilor cu şuruburi. Şi mi-am luat eu, şi mă făleam, o şurubelniţă şmecheră, mare şi verde, cu 6 capete. M-a costat 40 de mii. Bani pe care azi îi dai, la cârciumi, pe o bere mai de tractorist.

Tot cu 8 mii de lei coboram din bloc şi luam o oră la sala de jocuri. Pe atunci am făcut cunoştinţă cu Starcraftul în reţea, cu Half-life pe reţea… counterstrike abia se născuse. Apoi a evoluat într-o sală de net. Era mare lucru pe vremea aia şi sala de jocuri, că nu toată lumea avea calculatoare. Şi era, poate, mai sănătoasă decât jocul pe net, că implica şi ceva socializare (dacă se înjura lumea, se înjura direct, nu prin skype sau text), şi nici nu era atât de mare pierderea de timp. Până prin 2002 era mare lucru sala de jocuri. Acum în locul sălii e un coafor, şi din 5 săli de jocuri pe care le ştiam în Râmnic n-a mai rămas nici una. Evident, scriu rândurile astea dintr-un loc fără net, şi, când vor fi publicate, probabil că voi fi acasă.

Anunțuri

~ de Ion pe August 18, 2011.

Un răspuns to “Nostalgii”

  1. Sincer,chiar mi-ai amintit de o vreme cand eu aveam cam 6 ani,si a durat pana pe la 13-14 ani,iar langa mine era un chiosc,dar nu unul simplu,ci unde se facea kebap.In fine,nu chiar kebap,ci mai mult o amestecatura de ingrediente intr-o jumatate de paine,fara miez.Dar se numea kebap.In orice caz,atmosfera s-a schimbat cand am descoperit Shaorma:D

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: